Gelozia chinuitoare,obsesiva,banuielile crescute dintr-o imaginatie febrila,complexul de superioritate asociat cu el de inferioritate,de culpabilitate si triumf,ce insotesc cate o fapta deloc nobila;da,o sensibilitate ascutita si o constiinta anxioasa,torturata de nelinisti existentiale.Totul pana la dragoste,in care setea de viata si setea de moarte se ascund una dupa cealalta.
Incercarea de a sta in rochie de mireasa,fara voie si contempland,inmarmurita de suferinta a transformat-o intr-un fluture ale carui aripi duceau lipsa de pudra stelelor.La fel de straina va fi si existenta ei de acum inainte,fara prezenta tandra a barbatului pe care incercase cu atata disperare sa-l pastreze alaturi de ea,persoana careia ii va evoca imaginea draga numai in visele ei cele mai ascunse.
Suferinta,chiar si uratul,maladivul,grotescul,capata dreptul de a intra in viata ei,o viata de copil.Fara a merge cu pasi apasati pe acest drum,ea mangaie petalele florilor din gradina ca pe niste file risipite ale propriei vieti.Visele deveneau cosmaruri.Indragostitii sunt niste fiinte izolate,bolnave si predestinate esecului.Rozele ofilite deveneau si ele martore.
Cu un sunet delicat,penita stiloului se rupse,patand un servet alb de pe masa unui restaurant din Fontainebleau.Ciel se sperie,lasand obiectul de aur sa cada langa scrumiera.
-Nu-ti place?sopti Allan cu un zambet.
-L-am stricat,murmura ea cu ochii aburinzi,departandu-si degetele stravezii de stiloul auriu.
-Nu-i nimic,spuse el repede,luandu-i mainile micute intr-ale sale.Maine iti cumpar altul la fel ca acesta.Poate chiar mai frumos.Nu plange,Ciel,pentru Dumnezeu!
-Dar nu o sa fie ca acesta,se bosumfla ea,coborandu-si genele pe care atarnau lacrimi.
Allan lasa trabucul in scrumiera de cristal si o privi amuzat.Se rumenise toata la fata si plangea incetisor,parca asteptand ca el s-o dojeneasca sau s-o abandoneze.Plangea pentru ca apasase prea mult penita unui stilou de aur,care eventual se rupsese.Dar defapt,pentru ce plangea?
-Copil rasfatat ce esti,e doar un stilou.Uite ce-mi faci!De ce plangi?Doar nu ti-e teama de mine,vorbi el tandru atingandu-i una dintre buclele care ii cadeau pe umerii dantelati.Asa se poarta o domnisoara?Uite,nici macar nu te-ai atins de fructe.
Ciel lua repede un bob de strugure si-l baga intre buzele pline,rozalii,apoi sughita sacadat de parca isi ispasise pedeapsa.Il privi pe Allan cu ochi mari,negri si umezi si cand in sfarsit se convinse ca el nu era suparat,ii surase timid,apoi isi pleca privirea in farfuria alba.
-Stii ca o sa fii cea mai frumoasa din lume?O sa fii a mea,Ciel,stii ce inseamna asta?spuse Alan si ii fura un sarut,aplecandu-se incet peste fructiera.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu